joi, 6 noiembrie 2008

Cu mîinile amputate, făcea slalom cu un BMW

()
Agenţii de poliţie rutieră detaşaţi pe litoral s-au confruntat, vineri seara, cu o situaţie mai puţin obişnuită, după ce au oprit în trafic un autoturism BMW, la volanul căruia se afla un bărbat în vîrstă de 25 ani. Poliţiştii spun că, în jurul orei 23.30, au observat în trafic, în zona hotelului Rex din staţiunea Mamaia, un autoturism BMW care făcea slalom printre celelalte maşini. Ei au trecut imediat la urmărirea autoturismului, care a fost oprit după mai puţin de jumătate de kilometru. În momentul în care i-au solicitat şoferului să se legitimeze, oamenii legii au avut parte de o surpriză de proporţii. Şoferul care conducea cu viteză autoturismul în staţiune avea ambele mîini amputate de la nivelul antebraţelor. Agenţii de poliţie nu îşi explică modalitatea prin care şoferul reuşea să ţină volanul sub control, cu atît mai mult cu cît nu avea nicio proteză sau dispozitiv adaptor care să-l ajute. După ce s-a legitimat, oamenii legii au aflat că şoferul este Aurel Coteanu, din Năvodari şi are 25 ani. Bărbatul a fost supus testului alcool cu aparatul Drager şi s-a constatat că era şi sub influenţa alcoolului. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe biologice de sînge pentru determinarea alcolemiei. Oamenii legii i-au întomit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.


http://www.telegrafonline.ro/1184533200/articol/31198/cu_miinile_amputate_facea_slalom_cu_un_bmw-p2.html#com