Diabeticii si pacientii cu insuficienta venoasa (varice) prezinta cel mai ridicat risc de aparitie a leziunilor ulceroase la nivelul gambei sau a piciorului. Aspectul acestor leziuni este acela de crater supurativ, cu marginile usor ridicate. Complicatiile cele mai frecvente sint infectiile si necroza (gangrena), care pot duce la amputarea piciorului afectat sau chiar pune in pericol viata pacientului.
Cunoasterea de catre pacienti a riscurilor la care se expun si respectarea tratamentului ii poate feri de complicatii. Pentru a afla mai multe informatii puteti apela numerele de telefon 0740/120.905 sau 021/224.3694, de luni pina vineri, intre orele 8.30 – 17.30, pina pe 31 iulie. Un medic va va oferi raspunsuri, indrumindu-va catre cel mai apropiat cabinet de specialitate.
“In Romania sint circa 480.000 de pacienti diabetici, dintre care 5-–6 la suta au avut sau au leziuni la nivelul piciorului, precizeaza dl. conf. dr. Ioan Andrei Veresiu, de la Centrul Clinic de Diabet din Cluj Napoca. Cea mai grava consecinta a netratarii corecte a acestor leziuni este amputarea piciorului, avind in vedere ca riscul pentru diabetici este de 15 ori mai mare decit pentru nondiabetici”. De exemplu, un pacient cu diabet isi cumpara o pereche de pantofi noi, iar seara observa o inrosire a degetului mare, careia, in lipsa durerii, nu ii da importanta. Era un semn al deteriorarii tesutului din cauza diabetului si peste citeva saptamini s-a ajuns la amputarea degetului. Sfatul prof. dr. C. Ionescu-Tirgoviste, de la Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice Prof. Dr. “Nicolae Paulescu” Bucuresti este ca “la aparitia celei mai mici leziuni la picior, chiar dupa taierea unei unghii, diabeticii sa se prezinte la medic fiindca, aminind consultul, leziunea ataca tesutul osos si se ajunge la amputarea piciorului”. Termenul de "picior diabetic" reuneste cauzele majore care produc leziuni ale picioarelor, precum neuropatia si arteriopatia sau alte infectii.
Studiile epidemiologice europene arata ca frecventa in populatie a ulcerelor venoase deschise este de circa 0,3 la suta. Cei mai importanti factori de risc sint: virsta (media 72 de ani), mostenirea genetica (pacientii au o istorie familiala pozitiva de 2 ori mai mare decit cei fara vene varicoase), sexul (femeile au o prevalenta de circa 3 ori mai mare ca barbatii), sarcini multiple, timpul de munca si sedentarismul, obezitatea, fumatul.
Asa cum afirma dl. conf. dr. Calin Giurcaneanu, de la Spitalul Clinic Colentina, “cea mai frecventa cauza (80 -– 90 la suta) a aparitiei ulcerului de gamba o constituie insuficienta venoasa cronica. In ce priveste tratamentul ulcerului varicos, el este, in esenta, local. Se folosesc cicatrizante de tip hemodializate deproteinizate (de exemplu, Actovegin) care favorizeaza patrunderea glucozei intracelular, stimuleaza utilizarea oxigenului de catre tesuturi, combate hipoxia tisulara avind actiune la nivel molecular, independenta de organ”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu